marți, februarie 12, 2013

Voinţa unei epoci


1.

Să interpretăm, spune ea dezabuzată, astăzi totul trebuie interpretat ; cum tocmai sîntem în plină activitate : poate că ar trebui să interpretăm, pentru a ne distra, cele ce se petrec acolo sus. Duce sarbacana la gură şi-i îndreaptă deschiderea minusculă spre Heller. Nu eşti de acord, domnule coleg? Din exemplul dumitale se poate vedea încotro duc toate : nu mai e suficient să vezi, să auzi ; trebuie să ne explicăm unul altuia cele văzute şi auzite. Un fapt fără interpretare n-are nici un preţ. Un eveniment fără lămurire este nedesăvârşit. O idee fără comentariu nu spune nimic.

Altădată, nu-i aşa, oamenii trăiau ; astăzi viaţa nu este decît un prilej pentru a fi interpretată. Iar de-aici rezultă pierderi nemaiauzite. A interpreta, a comenta, a explica : o facem ca profesionişti, mulţi dintre noi chiar trăiesc din asta, şi ce iese pînă la urmă? În cel mai bun caz, constatări provizorii. Înlăturăm oleacă învelişul, ridicăm cortina. Vrem să ajungem foaie cu foaie pînă la inima cepii. A interpreta : deschidem, hotărîţi, scoica, e goală - ne concentrăm atenţia asupra sidefului, nu ajungem la nici o concluzie, atunci ridicăm scoica la ureche, se aude un vuiet, am putea spune : e marea.

De la fereastră la masă, căutînd ţinte pe care să le ochească, acum cu sarbacana, ca un flaut, la gură : doctor Süssfeld împărtăşeşte colegilor surprinşi îndoieli, îndoieli nicidecum recente, căci o ia de departe, mărturiseşte că interpretarea acţiunilor, a caracterelor, a ideilor i-au apărut întotdeauna ca un lucru foarte discutabil : de cele mai multe ori se ajunge la "pe de o parte - pe de altă parte".

Dacă prin interpretare s-ar înţelege : a lua în posesie într-un chip nou, a confirma contradicţiile de neînlăturat, dacă a interpreta ar fi sinonim cu propria ta descoperire, atunci ea, Rita Süssfeld, n-ar fi probabil în aşa măsură împotrivă. Dar unde se sfîrşeşte mai întotdeauna? Se dezvăluie silnic taine, se luminează artificial întunecimi străvechi, se dă un aspect plăcut contradicţiilor. Totul este pus în lumină, numerotat. Iar rezultatul? Ne interpretăm viaţa, transformând-o într-o plictiseală fără vreun petic de întuneric.

[Rita Süssfeld, în Das Vorbild, Siegfried Lenz, în traducerea excepţională a d-lui Ion Roman]


2.

Fiecare material are propriile sale caracteristici pe care trebuie să le înţelegem dacă dorim să îi dăm o folosinţă. Această afirmaţie nu este mai puţin adevărată în cazul oţelului şi betonului (decât în cazul lemnului, cărămizii şi pietrei). Trebuie să ne reamintim că totul depinde de modul în care folosim un material, nu de material în sine. Materialele noi nu sunt cu necesitate materiale superioare. Fiecare material este doar ceea ce facem din el. Trebuie să fim la fel de familiari cu funcţiile clădirilor noastre ca şi cu materialele noastre. Trebuie să învăţăm ce poate fi, ce trebuie să fie şi ce nu trebuie să fie o clădire, de asemenea. Şi pe măsură ce devenim conştienţi de materiale, aşa cum trebuie să înţelegem funcţiile, tot aşa trebuie să devenim familiari cu factorii psihologici şi spirituali ai zilelor noastre.

Nici o activitate culturală nu este posibilă altminteri ; pentru că suntem dependenţi de spiritul vremurilor noastre.

[Mies van der Rohe, în Discurs inaugural, Illinois Institute of Technology, 1938]

Un comentariu:

Anonim spunea...

o postare foarte poetica!